permite-mi sa-ti descriu ce este scanarea:
Iti putem oferi o scanare a intregului organism (192 biomarkeri)
- fizic (organe, nivel toxine, metale grele, sistem imunitar, gastro-intestinal, hormonal, respirator),
- energetic (meridiane, dantura, coloana)
- si emotional
cu un aparat profesional ZYTO (asemanator cu biorezonanta dar mai destept pentru ca iti arata si emotiile specifice care streseaza organele in dezechilibru. De multe ori sunt exact emotiile (programele) de care esti inconstient ca sunt active (este normal odata ce te-ai obisnuit cu acea vibratie zilnic).
La scanare devii constient de ele si te vom ghida sa descoperi cauzele si cum sa le rezolvi.
Aparatul Zyto este creat in urma a peste 40 de ani de cercetari stiintifice integrand cunoasterea sistemelor antice de vindecare holistica din Asia, Tibet care vad corpul ca un sistem complex, inteligent de energie si informatie nu doar chimie.
Inventatorul tehonologiei Zyto, este Dr. Vaughn R Cook. Acesta este absolvent cu onoare al Universității de Stat din Utah, are o diplomă în acupunctură de la Institutul Medical Oriental din Hawaii și a obținut o diplomă OMD (medic oriental) de la Academia Nord-Americană de Medicină Avansată din Asia.
Dat fiind pregatirea mea de terapeut, practica pentru clarvedere iti voi descrie mult mai in detaliu cauza energetica pentru orice simptom neplacut intampani, si te pot ghida ulterior in terapie sa rezolvi cauza reala, energetica a acestuia, astfel incat sa rezolvi problema definitv de la radacina!
=====================
ATENTIE! nu iti oferim diagnostice, nu cautam boli! Pentru asta trebuie sa mergi la medic.
Aparatul ZYTO este înregistrat de FDA (Agentia federala SUA pentru sanatatea publica) ca dispozitiv medical de clasă II.
Curentul electric masurat de aparat este cel prezent natural in corp. 95% dintre persoane nu simt cand are loc scanarea. Scanarea complet sigura pentru copii, adulti, seniori, gravide.
Un studiu pilot efectuat la Beijing, a comparat rezultatele unei scanări ZYTO de patru minute cu o analiză de diagnosticare de două zile pe câteva sute de pacienți. Rezultatele au arătat o corelație ridicată intre rezultatele din scanarea Zyto si analizele clasice. Studiul nu a avut ca scop inlocuirea analizelor medicale cu scanari de biorezonanta ci faptul ca scanarea Zyto ar putea fi relevanta si pentru medici.
Aparatele nu ofera diagnostice, ci medicii dupa interpretarea unor analize!!
Aparatul ne arata dezechilibru energetic (lipsa de energie, semnal incoerent) pe anumite organe, meridiane iar noi ca terapeuti vorbim despre cauzele mental-emotionale nu punem etichete pentru simptome!
Facem o scanare energetica a organismului iar un dezechilibru energetic (electromagnetic) nu inseamna boala fizica! Da, se poate transforma in viitor intr-o afectiune fizica daca nu schimbi nimic si raman factorii de stress la fel de activi. Deci printr-o scanare ca aceasta a intregului sistem de meridiane, ai sansa sa previi din timp probleme fizice.
La scanare vei intelege corelatia dintre gandurile tale, organele, chakrele si ce sa schimbi (pe toate planurile necesare) ca sa NU le mai afectezi biocampul energetic astfel incat corpul sa-si pastreze sanatatea, armonia naturala.
Prin cunoasterea noastra despre sistemul uman energetic, prin intrebari si ghidare energetica vei descoperi cauzele reale pentru dezechilibrele cu care te confrunti.
=====================
CUM ARE LOC SCANAREA?
Vei sta confortabil pe un scaun si vei pune palma pe un aparat, conectat la laptopul nostru. Aparatul citeste (primeste) energia bioelectrica emisa natural de meridianele corpului tau si organele tale (mai exact 192 biomarkeri din corp). Deci scanarea este total sigura pentru copii, adulti, seniori, gravide.
.
Procedura de scanare ZYTO este similara cu biorezonanta clasica dar mai eficienta.
Iata cateva imagini dintr-o scanare:
SCALA EMOTIONALA – ce emotii distructive afecteaza corpul (in ordinea intensitatii) ca sa realizezi exact cele mai importante tipare pe care daca le schimbi vei transforma sanatatea ta foarte pozitiv.
.
.
In timpul scanarii sunt cititi 192 biomarkeri din corp generand rapoarte detaliate despre:
+ sistemul de detoxifiere,
+ sistem gastro-intestinal,
+ sistem imunitar,
+ sistem hormonal,
+ sistemul respirator,
+ sistemul limfatic,
+ scala emotionala actuala – exact ce emotii afecteaza organele,
+ ce organe sunt in afara parametriilor normali,
+ starea meridianelor energetice principale,
+ starea energetica a tuturor vertebrelor coloanei,
+ starea energetica a fiecarui dinte,
+ cele mai eficiente produse pentru sustine vindecarea si a creste sanatatea organismului.
+ consultatie privata despre cauzele energetice care produc dezechilibrul fizic-emotional (simptomul neplacut) si iti putem oferi ulterior servicii de echilibrare totala prin o serie de terapii foarte eficiente.
.
La scanare Zyto vei afla de asemenea exact EMOTIILE si programele din subconstient (din copilarie, sau linia neamului, sau alte vieti) care produc simptomele nedorite, neplacute. Vei afla CAUZA reala a problemei!
.
Dupa scanare discutam pe baza rapoartelor si citirea informationala a campului tau spiritual pe care il realizez fara aparat. Scanarea + consultatie dureaza 35 – 45 minute pentru a CLARIFICA atat problema reala cat si solutiile pentru tine! Tinand cont inclusiv de bugetul si timpul pe care vrei sa il aloci pentru a-ti creste sanatatea.
Vindecarea si mentinerea sanatatii nu este ieftina, dar boala este cea mai scumpa si costisitoare.
Bucuria mea este sa vad ca si tu ai rezultate pozitive si te simti excelent! Am sa-ti ofer ghidare foarte buna, solutii complet naturale eficiente (nu ma refer produse), insa necesita SI investitia TA de energie, adica timp, dedicare, consecventa, bani !
Nu este ca la service auto – ia bani, repara tu. Lasi masina, si altul rezolva problema ta si doar platesti si ai plecat cu masina gata rezolvata. Aici TU ESTI masina! O “masina” constienta, complexa, vie care doar ea se poate repara cu informatia si frecventa corecta.
.
Scanarea + consultatia (35-45min) este 200 lei / persoana;
pentru deplasari la domiciliu pretul este 400 lei / persoana.
mama + copil sub 18 ani (2 scanari) = 300 lei, in loc de 400.
========================
Daca doresti o scanare,
solicita o programare pe email (folosind formular din baza paginii) sau prin sms/whatsapp/telefonic la numerele:
0732.989.888 / 0748.888.400 (Ian Ramon si Anne Marie)
Am mentionat ca nu te lasam doar cu problema ci te putem ghida eficient pentru eliberarea definitiva a programelor negative din subconstient (fie ca sunt din viata asta, de pe linia neamului, sau din alte vieti). una dintre posibilitati de echilibrare pe care ti le putem oferi sunt sedinte foarte eficiente de echilibrare, eliberare emotionala. (detalii aici: www.ianramon.ro/stargate ). Este optional dar daca nu va spunem nu veti stii de aceasta posibilitate.
Daca ar vorbi corpul tau, ce ti-ar spune?
Organismul uman este deosebit de complex si functioneaza ca un INTREG.
O durere la spate inseamna ca exista ceva dezechilibre la spate dar nu inseamna sa excludem restul corpului de sub analiza. Mai ales partea emotionala!!
Pe vremuri existau samani / vraci care nu erau specializati pe organe ci pe INTREG organismul. Mergeau in padure si comunicau cu natura iar Mama Pamant le oferea ghidare privind care plante si in ce cantitati sa utilizeze medicina lui Dumnezeu. Nu erau doctori cu 3 facultati, nu erau chimisti ci erau oameni CONECTATI la Mama Pamant, avand incredere deplina in intuitia propie, in aceasta comunicare, comuniune cu Constiinta Pamantului.
In lumea aceasta moderna avem medici “specialisti” adica invata doar despre o bucata de organism si abordeaza / trateaza doar o bucata din organism. Fara sa ia in considerare EMOTIILE, sa rezolve socurile emotionale din trecut care au generat dezechilibre /afectiuni fizice, pe langa tratarea simptomului fizic. Medicina alopata trateaza doar mecanic, chimic (doar fizic) organismul uman dar acesta este un sistem fizic-emotional-mental-spiritual.Toate aceste componente lucreaza IMPREUNA ca un SISTEM INTREG.
(desigur exista mici exceptii de medici care au iesit din sistemul clasic si abordeaza omul in mod holistic dar asta inseamna si-au extins constiinta dincolo de mica cutiutza care li s-a prezentat in facultatea de medicina).
Au venit la noi zeci de persoane care au facut analize medicale clasice, cheltuind intre 1000-9000 de lei insa nici macar nu au clarificat problema ci mai rau au simtit o stare de confuzie, neclaritate privind starea reala a organismului.
Asa cum intrebam la inceputul acestui email…
“Ce ar spune corpul tau daca ar vorbi cu tine?”
Care sunt stresorii care afecteaza organismul? (metale grele, bacterii, virusi, lipsa hidratarii, etc.)
Ce anume sa eviti? pe ce anume sa te concentrezi sa eliberezi din organism?
Ce iti trebuie cel mai mult acum?
si nu doar FIZIC ci si EMOTIONAL ! sa iei in considerare INTREG organismul
La toate aceste intrebari iti poate raspunde scanarea Zyto si consultatia care o facem impreuna dupa scanare.
Scanarea cu Zyto este non-invaziva (fara dureri, substante sau radiatii). Este chiar placuta, rapida si eficienta.
Deja am avut peste 50 de persoane scanate, care au realizat ca aparatul a descoperit exact emotiile negative cu care se confruntau, oferind o mult mai buna constientizare emotionala.
Pe analize medicale NU apar emotiile care perturba functionearea organismului !! Exact ceea ce este mai important – cauza emotionala.
Iar pe partea fizica, dupa scanare fiecare persoana a stiut exact uleiurile esentiale terapeutice cu energia potrivita ca sa echilibreze organismul. Datorita acestei ghidari foarte exacte, elimini orice confuzie si poti face economie de bani pentru ca eviti sa cumperi ceea ce nu este folositor organismului.
Programeaza scanarea ta la 0732.989.888 sau 0748.888.400
Vei putea descoperi:
+ starea actuala a urmatoarelor sisteme: gastrointestinal, detoxifiere, sistem imunitar, nutritie, sistem endocrin/hormonal.
+ ce anume fizic (ex: virusi, metale grele, paraziti) sau EMOTIONAL streseaza corpul fizic si care organe sunt cele mai solicitate datorita acelor stresori; da vei putea afla exact care EMOTII genereaza stres asupra organismului. Astfel vei sti pe care emotii sa te concentrezi sa le transformi pozitiv.
Cand se produce constientizarea problemei deja 50% este rezolvata. Nu poti rezolva ceva de care nu esti constient(a).
+ si cel mai important este ca primesti SOLUTIA naturala.
Adica pe baza scanarii energetice veti afla exact care uleiuri esentiale (terapeutice) si suplimente naturale iti echilibreaza eficient (sau total) organismul. Astfel elimini orice neclaritate, confuzie, si vei stii exact ce are nevoie corpul tau. (atat fizic cat si emotiile principale pe care le ai de transformat pozitiv)
Poti programa astazi scanarea ta la 0732.989.888
In lumea de astazi sunt mii de suplimente, carti, articole despre nutritie si majoritatea persoanelor spun ca se simt supra-incarcate de informatie. Nu mai stiu in ce sa creada. Adevarul este ca FIECARE OM are un organism putin diferit. Diferit fizic-mental-emotional !
Deci ai nevoie de o ghidare personalizata pentru organismul tau.
1. Fie este ultra bine conectat cu corpul tau si cunosti intuitiv exact ce are nevoie, cand are nevoie.
2. Fie folosesti un scanner profesional (cum este aparatul nostru ZYTO) care poate interoga energia organismului tau si sa-ti ofere o recomandare, o ghidare holistica pentru cresterea sanatatii intregului organism.
Nu va fi doar o simpla poza, ci vei primi o analiza de cateva pagini a intregului organism.si ghidarea clara CUM si CU CE uleiuri esentiale terapeutice sa-ti cresti sanatatea organismului (nu doar a unui organ, ci a intregului sistem fizic).
Practic scanarea ZYTO iti poate oferi rapid sprijinul decizional de care ai nevoie pentru a atinge potentialul maxim, atat fizic, cat si emotional.
O scanare Zyto este un proces simplu si fara durere, ce se realizeaza prin plasarea palmei pe dispozitivul de scanare. In timpul procedurii de scanare, programul transmite impulsuri energetice subtile catre organism. Acesta va reactiona in mod natural, creandu-se astfel o „biocomunicare”. Fiecare raspuns al organismului este inregistrat de Zyto si prezentat ulterior in program sub forma unui raport al “starii de bine“ (fizice si emotionale)
Scanarile sunt organizate in ceea ce am putea numi “bio-chestionare”. Spre deosebire de un chestionar clasic, in care ai raspunde intrebarilor in mod constient, in cadrul scanarilor Zyto – corpul tau raspunde direct “intrebarilor”.
Tehnologia de biocomunicare Zyto foloseste elemente virtuale(semnaturi digitale ale unor elemente din viata reala) pe post de “intrebari”.
Raspunsul la aceaste “intrebari” este reprezentat de modificarea proprietăților electrice ale pielii, procedeu analizat si masurat prin intermediul dispozitivului de scanare.
“Bio-chestionarele” pot fi la fel de variate si versatile ca orice chestionar real. Unele sunt de natura generala, incluzand elemente virtuale ce vizeaza starea de bine a organismului ca si ansamblu, altele folosesc elemente virtuale specifice doar anumitor sisteme din organism (detoxifiere, endocrin, imunitar,etc ) in timp ce altele urmaresc influenta factorilor de mediu asupra corpului.
==========================================
Programeaza scanarea ta la 0732.989.888 sau 0748.888.400
==========================================
Pentru sanatatea ta deplina,
IAN RAMON