Vreau sa-ti impartasesc o poveste reala, o experienta personala…
Poate suna macabru “Comedie la cimitir” insa dat fiind credinta mea deplina ca VIATA ESTE ETERNA, sufletul nu moare ci doar schimba haina si nu vreau sa sustin sub nici o forma faptul ca oamenii trebuie sa sufere cand alt om face tranzitia din fizic in nonfizic – sufletul isi lasa haina umana si continua VIATA sub alta forma.

Nu mai retin unde am citit ca anumite civilizatii (chiar civilizate din perspectiva mea) SARBATOREAU CAND CINEVA MUREA si plangeau cand cineva se nastea. De ce? Pai cand te nasti nu mai stii cine esti, vin strainii sa te ia de la mama sa te “ingrijeasca, sa te injecteze cu vacinuri, etc. etc. apoi parintii si cei din jur de indoctrineaza in cei corect si cei gresit, pardon iti ofera educatie”. Sigur exista exceptii – Feliciari exceptiilor (2-4%?) – apoi restul vietii (in general) omul isi cauta menirea in Viata, Spiritul,
Iar cand moare se REINTEGREAZA deplin, FUZIONEAZA cu SINELE SPIRITUAL si isi aminteste deplin cine este, Maretia Marelui Spirit – Dumnezeu creatorul din care este o extensie eterna. Asa ca dintr-o alta perspectiva nasterea inseamna moarte (semi-separare de Dumnezeu – intrarea in uitarea temporara – iluzia separarii) iar moartea inseamana ELIBERAREA stresului, problemelor 100% deplin si FUZIONAREA deplina cu Sursa Creatoare.

Cu acestea fiind spuse de la inceput – Iata o poveste reala care mi s-a intamplat astazi cand am mers cu bunica mea la cimitir (nu sa o ingropam ci sa plateasca impozitul) – a mai luat inca 2 vecine cu ea – una e vecina de bloc si de mormant – o fidelitate mai tare ca la casatorie – “prietene pe VECIE” – iar cealalta este vecina comedie care nu vrea sa…

CE PARERE AI DESPRE ACEASTA EXPERIENTA? CE ALTE SUBIECTE AI DORI SA ABORDEZ?